Tenismanul elvețian Roger Federer va reveni în competiție după o pauză de șase săptămâni, el urmând să evolueze la turneul Masters de la Indian Wells, unde l-ar putea avea ca adversar pe Victor Hănescu, în cazul în care românul se va califica în turul doi al competiției.
Federer, numărul unu mondial, care nu a mai jucat după ce a câștigat Australian Open, va încerca să se califice în finala turneului Indian Wells pentru prima dată după 2006, când și-a adjudecat trofeul pentru a treia oară consecutiv. El a fost eliminat în semifinalele precedentelor două ediții ale turneului american, fiind învins de Mardy Fish (2008), respectiv Andy Murray (2009).
Tenismanul elvețian, care stă în primul tur, l-ar putea avea ca adversar pe Victor Hănescu în turul doi ai competiției dotate cu premii în valoare de 3,6 milioane de dolari, în cazul în care românul îl va învinge în runda întâi pe argentinianul Juan Ignacio Chela.
Jucătorul elvețian a fost nevoit să declare forfait pentru turneul de la Dubai, din cauza unei infecții pulmonare.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER